Aşteptările în relaţie – versiunea ”lui”

Aseară o prietenă mi-a cerut o părere masculină asupra unui context. Context ce poate părea clișeic, însă pe care îl regăsesc în multe relaţii din jurul meu şi pe care l-am trăit şi personal.

Ce mă întreba prietena mea e dacă sunt de părere că ”bărbaţii se schimbă după căsătorie”. Întrebare firească în contextul în care treci prin perioade mai dificile, când a apărut de ceva timp şi un copil în peisaj şi simţi că locul pe care îl ocupă relaţia în topul priorităţilor, nu mai e nici măcar în top 10.

Întrebarea a ajuns la mine via Anna (iubita mea) și am dezbătut îndelung, atât de mult încât am decis să scriem amândoi despre asta. Versiunea ei, ceva mai elaborată, o poți citi aici. 

Sunt multe nuanţe la această poveste şi nicio relaţie nu este identică cu alta, însă în jur, am regăsit multe similitudini care m-au dus cumva cu mintea către acest pattern.

Acest articol nu este bazat pe nicio cercetare ştiinţifică, este doar o părere formată în baza lucrurilor observate la relațiile din jurul meu sau trăite pe propria piele şi trebuie tratat ca atare.

Diferența dintre așteptările feminine vs. cele masculine

Un citat celebru care îi este atribuit lui Albert Einstein spune că “Bărbaţii se căsătoresc cu femei sperând că ele vor rămâne la fel. Femeile se căsătoresc cu bărbaţi sperând că ei se vor schimba. Inevitabil, ambii se înşală”.

Este un lucru pe care l-am observat şi eu în multe conversaţii cu prietenii, mai apropiaţi sau nu, care îmi spuneau cu aproximativ aceleași cuvinte: “Ajung acasă şi nu o mai recunosc.” sau cu prietene care îmi spuneau “Poate mai mult şi nu face, nici în casă, nici la muncă”, ori “Avea aşa mult potenţial la început, dar…”.

Variaţiuni pe aceeași temă ale unei idei ce se perindă în mintea mea demult. Probabil că este un element de bias cognitiv şi caut în conversaţiile astea să îmi validez propriile opinii, însă cred că e un sâmbure de adevăr pe acolo. 

E vorba de ideea că femeile se îndrăgostesc de bărbaţi pentru potenţialul pe care îl au, în timp ce bărbaţii se îndrăgostesc de femei pentru cine sunt ele în prezent.

Nu încerc să spun că e greşit să te schimbi sau că nu ar trebui în relaţii să creştem împreună, dimpotrivă. Însă cred că în orice transformare, trebuie să renunţi la ceva, ca să capeţi altceva. În unele dintre cuplurile la care mă gândesc, e vorba de o renunţare, parţială sau uneori totală, la identitate. Identitate ce implică şi multe dintre lucrurile pentru care te-ai îndrăgostit de omul acela la început.

Cum moare iubirea?

Ce cred că se întâmplă e că atunci când relaţia devine serioasă (mutat împreună, căsătorie, copil, orice consideră fiecare ca fiind pasul “acela”), nevoia de securizare a “supravieţuirii”, ce are indicatori mai mari la reprezentantele sexului frumos, îşi face simţită prezenţa, iar focusul se mută mai degrabă pe zona de responsabilitate, stabilitate şi disciplină. Lucrurile devin apoi despre casă, responsabilităţi şi să ne comportăm ca doi oameni maturi, doi adulţi. 

Problema e că în multe dintre cazurile despre care vorbesc, dacă le întrebi de ce s-au îndrăgostit de omul în cauză, niciuna nu îţi spune “pentru că era matur, responsabil şi focusat pe carieră”.

Când mut perspectiva asupra bărbaţilor şi asupra “transformării” survenite de cea de acasă, ce aud cel mai des e “nu ne mai distrăm la fel de mult”, “nu mai râdem aşa cum o făceam înainte”, “nu mai simt că mă iubeşte la fel ca la început”. Interesant e că, la un moment dat, ambii spun despre partener că “nu mai e persoana de care m-am îndrăgostit”.

O ipoteză ar fi că cel de care te-ai îndrăgostit nu a fost niciodată acolo, a fost doar o proiecţie de-a ta. O alta e că a fost acolo şi ceva s-a schimbat în celălalt. O a treia, că ceva s-a schimbat în celălalt, pentru că ceva s-a schimbat în tine. Toate trei valide şi cu siguranţă multe altele posibile, însă dintre cele trei, cea pe care am observat-o cel mai des a fost a treia.

Aşa că asta m-a dus cu gândul la teoria că, în relaţiile sau căsniciile în care după “oficilizarea” relaţiei femeile devin mai concentrate pe partea legată de responsabilitate, bărbaţii ajung să se simtă neglijaţi şi implicit se transformă şi ei. Cel mai mult are de suferit relaţia. Şi îmi vine în minte o formulare auzită de la o prietenă care într-o conversaţie similară zicea “Dacă înainte îţi rupeai capul în Vamă în fiecare săptămână, mă aştept ca după căsătorie să te responsabilizezi şi să nu o mai faci, să tragi cu casa mai mult”. Asta după ce în urmă cu ceva timp spunea “Îmi place la el că pot avea şi conversaţii serioase şi putem şi să ne rupem capul în Vamă împreună”. Unul dintre motivele pentru care îl aprecia, devine o trăsătură non-dezirabilă în noul context.

Un exercițiu de cuplu

Aşa că dacă ţi se pare că partenerul s-a schimbat, te încurajez să aveţi o conversaţie deschisă asupra aşteptărilor cu care fiecare dintre voi a intrat în relaţia asta. Înainte de asta însă, vă invit să vă definiţi atât lucrurile pe care vi le doriţi, cât şi cele pe care nu sunteţi dispuşi să le toleraţi de la partener, individual, pentru a nu fi influenţaţi în vreun fel. 

Am descoperit exerciţiul ăsta în una dintre şedinţele de terapie la care mergeam pentru a procesa divorţul prin care am trecut. A fost unul dintre cele mai puternice exerciţii pe care le-am făcut şi m-a ajutat să îmi dau seama cum arată partenera pe care mi-o doresc lângă mine. Mai mult, m-a ajutat să identific acele situaţii sau lucruri care îmi provoacă mult disconfort, pe care în trecut probail le-aş fi tolerat, de teamă să nu pierd persoana de lângă mine. Iar asta la rândul ei m-a ajutat să fiu şi mai conectat la mine, în acord interior şi cu mai multă iubire de sine. 

Lucrurile astea, le-am comunicat deschis şi m-au ajutat în actuala relaţie, să vorbesc aceeași limba cu partenera şi să putem avea discuţii constructive atunci când avem un dezacord, nu conflicte mistuitoare.

Cred cu tărie că dacă tu nu eşti ok, nu ai de unde să dai, să iubeşti frumos şi să fii acolo pentru partener. Iar schimbarea asta de care vorbeam mai sus, apare când nu eşti ok, când una dintre nevoi nu îţi mai este satisfăcută. Sau cine ştie, poate mă înşel în totalitate şi este cât se poate de normal să îţi doreşti altceva, chiar dacă ai ceva frumos acasă.

Mi-ar plăcea tare mult să aflu şi opinia ta referitoare la de ce se schimbă (sau ni se pare că se schimbă) oamenii în relaţii?