Relaţia mea cu coaching-ul nu a fost întotdeauna cea din prezent. Obişnuiam să nu dau doi bani pe coaching, să cred că e prostie. Îmi amintesc cum îmi spuneam “Ce întrebări la care nu m-am gândit deja îmi poate adresa cineva?”.

La vremea respectivă nu înţelegeam nici ce e coaching-ul, nici cu ce se mănâncă.

Toate astea s-au schimbat într-o dimineaţă petrecută la HR Club. Participam în calitate de speaker la un eveniment. Trebuia să vorbesc despre un instrument de profilare comportamentală, ce putea fi folosit pentru evaluarea tendinţelor naturale de colaborare în cadrul unei echipe, implicit în cadrul coaching-ului de echipă. Nu prea credeam în coaching, rolul meu acolo însă era să promovez şi să vând produsul. De vreme ce nu credeam în coaching, iar jumătate din oamenii din sală erau coach-i, aveam ceva emoţii.

Atunci a avut loc unul dintre momentele care mi-au rămas tatuate în minte şi pe care o să mi le amintesc cu drag pentru tot restul vieţii. De nicăieri s-a apropiat de mine o doamnă cu părul cărunt şi cel mai cald zâmbet pe care mi-a fost dat să îl văd. M-a întrebat ce fac, simţind cumva că sunt emoţionat, apoi s-a şi prezentat. Mi-a spus că numele ei este Petra. Am vorbit cu ea preţ de câteva minute, evenimentul era pe cale să înceapă şi eu eram primul speaker. Mi-a povestit că e coach, moment în care am început să mă uit uşor sceptic la ea. S-a oprit şi m-a întrebat ce mă nelinişteşte. Apoi m-a rugat să îmi imaginez cum ar arăta prezentarea mea dacă ar avea succes. Fără să realizez Petra făcea deja coaching cu mine.

A fost unul dintre cele mai bune momente din viaţa mea în calitate de speaker şi ştiam că îi datorez măcar o parte din succes. Am căutat-o după şi am mai vorbit vreo 10 minute. Am ajuns acolo cu gândul că nu dau doi bani pe coaching şi am plecat cu gândul că e ceva de care am nevoie în viaţa mea cât mai repede.

După eveniment m-am interesat cine era doamna misterioasă şi am aflat că numele ei complet e Petra Muller Demary, unul dintre cei mai mişto coach-i din România.

Prima experiență personală cu coaching-ul

La scurt timp după, managerul meu şi unul dintre mentorii pe care mă bucur că universul mi i-a scos în cale, Madi Rădulescu, mi-a spus că vrea să intru într-un program de coaching. Având această experienţă proaspătă în minte, am spus da fără să ezit.

Mi-a dat o listă de persone cu care să mă întâlnesc, explicându-mi că e foarte important chimia dintre coach şi coachee, ea la rândul ei fiind coach.

Prima persoană cu care trebuia să mă văd era o tipă pe nume Oana. Am sunat-o şi am agreat să ne vedem la ora 9:00 într-o dimineaţă de marţi la Origo. Zis şi făcut.

Au trecut zilele, a venit şi mult aşteptata dimineaţa, însă eu uitasem total, aşa că m-am dus liniştit la birou. La 8:55 mi-a sunat telefonul și o voce suavă mi-a spus “Bună Alex, Oana sunt, eu am ajuns, te aştept înăuntru.”. Panică instant, aşa că singurul lucru pe care l-am putut spune a fost “Bună, sunt în taxi, o să întârzii puţin.”

Am închis telefonul, am luat un taxi şi la 9:35 eram acolo. Bună, bună, ne-am înţeles din prima, lucruri în comun, stil de comunicare foarte direct şi deschis, aşa cum îmi place mie, totul minunat. În încheiere însă Oana mi-a spus “Ok, înainte de a pleca aş vrea să menţionez un lucru. Vreau să ştii că sunt foarte furioasă, şi nu pentru că a trebuit să te aştept 35 de minute, ci pentru că m-ai minţit. Nu erai în taxi cand te-am sunat. Intuiesc că ai uitat de întâlnirea noastră şi de asta ai întârziat. M-a deranjat foarte tare că m-ai minţit şi aş vrea ca dacă decizi să colaborăm, să nu se repete.”. She called out my bullshit instant.

Deşi trebuia să mă mai văd cu încă două persoane, am plecat de la acea întâlnire cu gândul că voi lucra cu Oana. Lucru care s-a şi întâmplat.

Oana a fost primul coach cu care am lucrat pe bune şi care mi-a deschis ochii şi orizonturile asupra potenţialului nelimitat, atât din mine, cât şi din procesul de coaching. Un alt lucru pe care l-a făcut a fost să îmi dea curajul de a schimba lucrurile din prezent şi viitor, să merg şi în terapie şi să văd de unde veneau anumite convingeri limitative și multe altele.

Trei femei uluitoare, care întâmplător sunt şi coach-i, mi-au schimbat viaţa. Una m-a ajutat să înţeleg ce e coaching-ul, alta mi-a facilitat contextul în care să îl experimentez şi cea de-a treia m-a însoţit în acest proces.

A trecut mult timp de atunci şi am experimentat procesul şi alături de alţi coach-i, de la fiecare învăţând câte ceva sau făcând saltul către un nou nivel de performanţă.

Un lucru pe care l-am făcut a fost să devin şi eu coach şi să îi ajut pe alţii să se bucure de beneficiile coaching-ului. Altul este că am descoperit cât de important este să exprim recunoștința. Cel mai important, însă, cred că e acela că am învăţat să “call out bullshit” la alţi oameni cu care interacţionez, dar mai ales la mine.

Mai multe informații despre metoda de coaching pe care o abordez eu poți găsi pe Think Backwards, dar și într-un articol pe blogul de companie, în care menționez și diferențele dintre coaching și terapie, printre altele.