Paştele e una dintre sărbătorile dificile pentru mine. Relaţia mea cu această sărbătoare a fost iniţial una diferită, era sărbătoarea mea preferată. Parţial pentru că era primăvară şi iubesc acest anotimp, parţial pentru că era unul dintre acele momente în care familia făcea totul împreună, de la vopsit ouă, gătit, împachetat cadouri pentru cei dragi care veneau în vizită la masa de Paşte şi multe alte.

În 2014 însă, în sâmbăta Paştelui l-am pierdut subit pe tatăl meu. Iar de atunci Paştele nu a mai fost la fel. Anul ăsta, sărbătoarea a fost chiar în ziua comemorării tatălui meu.

Am realizat că în ciuda faptului că au trecut 6 ani, încă mă leagă sentimente puternice de acel eveniment. Şi m-a pus pe gânduri referitor la sentimentul asta pe care îl ai atunci când pierzi pe cineva drag. Mai ales dacă se întâmplă în apropierea unei sărbători. Acea sărbătoare devine un reminder al pierderii.

igiena emotionala

Primul pas către vindecare este acceptarea. Am realizat anul ăsta ca la nivel emoţional încă nu am acceptat ce s-a întâmplat. Că nu am scos la suprafaţă toate sentimentele asociate cu acel moment. Că încă mai e mult acolo îngropat. Că am vrut să fiu tare pentru alţii şi că am îngropat în mine lucruri care încă mă bântuie.

Colac peste pupăză, ne uitam la un serial, This is Us, “bucurându-ne” de carantină şi ajunsesem la un episod în care un personaj ce joacă rolul unui tată moare, iar unul dintre fii săi reuşeşte abia după 20 de ani să scoată la suprafaţă lucruri pe care le simte în legătură cu pierderea lui. M-am regăsit foarte tare în fiecare cuvinţel pe care îl rostea. Parcă îmi ajuta sufletul şi creierul să găsească cuvintele pe care le căutam de multe ori în terapie pentru a exprima ce simt în legătură cu acel moment. Moment pe care l-am vizitat de multe ori de atunci, când făceam tâmpenii şi le justificam cu “viaţa e scurtă, trebuie să faci tot ce îţi doreşti cât mai repede, să îţi dai voie să trăieşti totul la cote maxime”, trăind într-o stare constantă de consum.

Apoi la sfârşitul acelui episod s-a întâmplat ceva magic. Partea bună e că am pe cineva în viaţa mea care mă susţine în orice moment, iar anul ăsta, când a simţit că e ceva în neregulă, m-a întrebat cu reală grijă, empatie şi curiozitate, în cel mai non-invaziv mod posibil, dacă sunt ok.

Am început să plâng instant, a venit şi m-a luat în braţe şi am început să îmi vărs sufletul, spunându-i cât de dor îmi e de el, şi cum m-am transformat de atunci, cum mi-a impactat această pierdere relaţia cu restul familiei. Am pus mâna pe telefon şi am scris pe un grup de WhatsApp pe care îl am cu mama şi sora mea. Le-am scris că le iubesc, că îmi e dor de ele, că îmi pare rău că am devenit aşa distant în ultimii ani. Le-am scris că îmi e dor de tata şi de familia noastră aşa cum era înainte să îl pierdem.

Deşi era 3 dimineaţa şi fiecare dintre ele era într-o altă casă, aşa că nu mă aşteptam să îmi răspundă, mi-au răspuns aproape instant. O conversaţie pe WhatsApp pe care de multe ori o consider unul dintre cele mai impersonale lucruri, ne-a ajutat să scoatem la suprafaţă lucruri pe care nu putem să ni le spunem fată în faţă. Toţi trei avem atât de multe amintiri frumoase care ne leagă de omul ăsta, încât în ultimii ani ni s-a părut dificil să creăm unele noi fără el.

Parcă ceva lipsea, liantul, omul care era mereu sufletul petrecerii, care ne făcea să râdem, care scotea tot ce e mai bun din noi de fiecare dată, care ne provoca, iar când o luam pe câmpii ne aducea pe drumul cel bun. Omul care ne ţinea familia unită, pe care l-am pierdut şi a făcut ca lucrurile să nu mai fie la fel. Fiecare ni-l aminteam în felul lui şi pe fiecare ne-a afectat în mod diferit pierderea, însă cu toţii îi simţim lipsa.

igiena emotionala

Aşa că am agreat că o să mergem mai departe împreună, că o să vorbim despre asta de fiecare dată când simţim şi că o să fim acolo unii pentru alţii, mai mult decât am făcut-o până acum, când am evitat conversaţiile dificile. Şi că dacă nu o să ne putem spune în fata lucruri, o să ni le scriem pe WhatsApp.

Am agreat că o să mergem într-o vacanţă împreună anul ăsta, după mulţi ani în care nu am făcut-o şi o să începem să ne creăm amintiri noi, frumoase, despre noi ca familie în versiunea asta nouă. Partea şi mai bună e că universul mi-a făcut cadou un pitic, pe Ema, în care văd atât de multe dintre lucrurile bune pe care el le avea şi pe care îmi place să cred că le-a moştenit, pentru că are aceeași energie bună pe care o avea şi el.

Dacă ai pierdut pe cineva drag din familie, vorbeşte despre asta cu ai tăi, în orice mediu te simţi confortabil. E dificil pentru cei care pleacă, însă de multe ori e mai dificil pentru noi, cei care rămânem în urmă.

Terapia ajută cu siguranţă, însă anumite conversaţii au un impact mult mai mare dacă sunt purtate cu cei care sunt impactați direct de pierdere. Eu mi-am propus să fac loc pentru momente din astea de igienă emoţională mai des în viaţa mea, lucru pe care te încurajez şi pe tine să îl faci, mai ales dacă ai pierdut pe cineva drag.